Greva de avertisment de la Romatsa s-a încheiat. La cât sunt estimate pierderile pentru cele două ore în care traficul aerian a fost blocat

Greva de avertisment de la Romatsa s-a încheiat. La cât sunt estimate pierderile pentru cele două ore în care traficul aerian a fost blocat
Publicat: 15/07/2015, 14:42
Actualizat: 22/03/2019, 19:37

UPDATE 14.23Conducerea Romatsa și liderii sindicali au fost chemați la ora 16.00 la Ministerul Transporturilor la o ședință de conciliere.

UPDATE 14.08 Aurel Stanciu, director general Romatsa, la o conferință de presă: Un calcul estimativ arată neîncasări, din cauza grevei de miercuri, de 250.000 de euro, plus alte sume ce nu pot fi calculate încă, reprezentând solicitări din partea unor aeroporturi și companii afectate, precum și din partea unor pasageri.

UPDATE 13.10 Conducerea Romatsa a estimat, potrivit unor informații prezentate de liderii sindicali, că pierderile din cauza grevei de avertisment sunt de 2 milioane de euro. Cifra este contestată de liderii sindicali, care spun că aceasta este „mult prea mare”, exemplificând că veniturile totale ale Romatsa sunt în acest an de 170 de milioane de euro.

UPDATE 13.02Greva de avertisment a controlorilor de trafic Romatsa s-a terminat.

„Cei mai mulți dintre pasageri sunt acum la bordul aeronavelor. Nu ne așteptăm la incidente. Nu s-a înregistrat nici un fel de incident pe aeroport. „Toți pasagerii au înțeles situația și s-au comportat ca atare”, a spus Valentin Iordache.

UPDATE 12.28 Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că, după ce președintele Klaus Iohannis va numi un nou miistru la Transporturi acesta va avea ca prioritate să rezolve problemele de la Romatsa. „Nu este normal să sufere pasagerii”, a spus premierul.

UPDATE 12.15Gabriel Tudorache, liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR,a declarat că în prima oră a grevei controlorii de trafic Romatsa au asigurat activitatea în proporție de 33%, iar în a doua oră a grevei va fi asigurată activitatea în proporție de 52%.

UPDATE 12.03 Liderii sindicali spun că nu au ajuns la un consens în urma negocierilor cu conducerea Romatsa. Sute de călători sunt blocați în Aeroportul Internațional Henri Coandă.

UPDATE 11.05 Greva care a început la ora 11.00 și este programată să dureze până la ora 13.00 va duce la amânarea a 22 de aterizări și 18 decolări, a declarat Valentin Iordache,directorul de comunicare al Aeroportului Internațional Henri Coandă. El a precizat ulterior că aceasta este informația inițială pe care a primit-o miercuri dimineață de la Romatsa. „Ulterior, printr-un sms primit de la Romatsa am fost informați că numărul zborurilor operate este de 21, din care 13 decolări și 8 aterizări. Restul (până la 40 – n.n.) vor fi amânate”, a declarat pentru gândul Valentin Iordache.

Verificați aici situația zborurilor

„În momentul de față nu mai avem un contract colectiv de muncă. Începând cu data de 30 mai, patronatul a refuzat, după aproximativ 80 de zile de negocieri să mai continuăm aceste negocieri. Reprezentanții sindicali din toată țara nu au mai avut posibilitatea să stea aici (la București, n.r.) și au trebuit să plece acasă și în aceste condiții nu mai e nicio șansă, nu mai există nicio cale de dialog, refuzând practic negocierile. Singura soluție pe care o avem este aceasta, să declanșăm această grevă de avertisment, conform legii. Am ales acest lucru, deși legea mă obligă să o anunțăm cu 48 de ore înainte, noi am făcut acest anunț cu o săptămâna înainte, în speranța că organele competente ale statului vor interveni și vor găsi o cale să nu ajungem la acea grevă de avertisment”, afirmat joi liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR, Gabriel Tudorache.

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) are în prezent 1.530 angajați. Între 2.500 – 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

„Greva la noi presupune că mergem la lucru, suntem obligați să asigurăm o treime din traficul aerian. Pe de altă parte, asigurăm toate zborurile umane, de căutare și salvare, zborurile cu președinți, monarhi, poliția aeriană. Am anunțat atât Ministerul Transporturilor, Consiliul de Administrație, prim- ministrul, președintele, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și inclusiv forurile internaționale. Am trimis acum două-trei zile o scrisoare și am cerut și sprijinul prim-ministrului interimar, Gabriel Oprea. Din păcate, până acum nu am primit nicio veste, nicio chemare la dialog”, a spus Tudorache.

Sindicaliștii au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Între acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani și introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speță la o direcție operațională sau de siguranță.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...